27 Apr 2018

1 Mai Ziua Internațională a Muncii

0 Comment

1 Mai

Ziua Internațională a Muncii

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.

Acum când avem weekend-ul acesta prelungit, vă aşteptam la Hunedoara. Aici puteţi  vizita Castelul Corvinilor, Mănăstirea Prislop, Mănăstirea Colţ, Cetatea Colţ, Barajul Gura Apelor sau puteţi face o drumeţie în munţii Retezat.

Biroul de Traduceri Sagia Conect (Traduceri Hunedoara) va avea următorul program în acest weekend: luni (30.04.2018) închis, marţi (01.05.2018) închis.

Vă aşteptăm cu drag la Biroul de Traduceri Sagia Conect (Traduceri Hunedoara) începând cu data de 02.05.2018.

Să vă bucuraţi de aceste zile, vă salutam cu drag şi vă aşteptăm pe la noi să ne povestiţi

[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


  • *