Poveste de cu Crăciun

În urmă cu ceva vreme, făceam parte dintr-o echipă mixtă româno-italiană, care lucra de două săptămâni la un proiect ce trebuia să fie finalizat cât mai repede, dacă nu voiam să ne prindă Crăciunul pe drumuri, pe toți.

Din partea italiană, cel mai tânăr membru venea pentru prima dată în România și avea o admirabilă ambiție să învețe românește. Adesea, oprea interlocutorii să repete cu voce tare un cuvânt sau altul. Cu ocazia uneia din lungile deplasări București – Hunedoara, într-o încercare de a demonstra progresele, vede un indicator pe marginea drumului cu înscrisul “Feriți pădurea de incendii”, din mersul mașinii – pe care de altfel o conducea, traduce “I feriti hanno paura d’incendi”( răniților le este frică de incendii). Pentru cine știe italiană, continuați să râdeți! Pentru cine nu știe… Feriti = feriți=răniți(it); pădurea_ paura…

Ultimele zile de lucru au fost foarte intense, pentru că de unde nimeni nu se aștepta, apărea evident riscul să nu terminăm și să nu poată ajunge lumea acasă de sărbători. Din partea unuia din parteneri, reprezentant era domnul Crăciun – un domn foarte eficient și prezent, tot ce nu putea rezolva nimeni, făcea posibil domnul Crăciun.. Toată echipa de italieni îl aprecia. Am terminat cu sprijinul domnului Crăciun. Îl iubeam de-a dreptul toți.

Pe drum spre Hunedoara ne oprim la un restaurant unde îmi dădusem întâlnire cu foști colegi de facultate. Am povestit tot prânzul într-o interesantă “italgleza” iar la plecare, noi ne-am îndepărtat de echipa de italieni ca să ne luăm la revedere… românește, pupându-ne și urându-ne Crăciun fericit (mai erau două zile). În mașină, italianul cu ambiții lingvistice, întreabă plin de respect:” știu că datorăm tot domnului Crăciun, dar chiar toată lumea îl cunoaște?!”

O zi fara cusur, azi si mereu vă doresc!