Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români  Luna  februarie era considerata luna de primăvara, iar ziua de 24 era începutul anului agricol, acesta este momentul in care natura se trezește, pasările își caută cuiburi, iar oamenii, in special tinerii, intra si ei in rezonanta cu ea. Dragobetele îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii, a cărui cinstire, este pe 24 februarie.

Dragobetele este echivalentul Sfanțului Valentin. In plus, Dragobetele este un obicei 100% romanesc care se spune ca marchează nu numai dragostea romanilor, dar si începutul primăverii.

Aceasta sărbătoare se tine mai mult la sate, căci orășenii prefera sa-l sărbătoreasca mai mult pe Sfantul Valentin, Valentine’s Day, pe 14 februarie.

Pentru cei care vor sărbători si care sunt curioși care sunt obiceiurile si tradițiile de Dragobete, ia-ta mai jos câteva obiceiuri ale acestei sărbători a dragostei:

• Unul din obiceiuri este ca tinerii, băieți si fete, sa se strângă in grupuri pe dealuri împrejurul satelor pentru a discuta si a face glume.
• La prânz fetele coboară înspre sat, iar fiecare băiat va urma fata care ii este draga.
• Aceasta fuga a fetelor poarta numele de “zburătorit” in zonele din sudul României.
• In unele zone ale tarii, fetele si băieții se logodesc in aceasta zi si își jura credința unii altora. Chiar daca nu are un iubit, o fata trebuie măcar sa rada si sa facă glume cu băieții in aceasta zi pentru a se mărita in curând.
• Se spune ca fata si băiatul care ies împreuna in aceasta zi si nu se săruta, in acel an nu se vor mai iubi.
• Fetele strâng viorele si tămâioasa, pe care le păstrează la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste.
• Prin unele locuri, exista si obiceiul ca fetele mari sa strângă apa din omătul ne-topit. Aceasta apa, păstrata cu mare grija, are proprietăți magice, spunându-se ca este născuta din surâsul zânelor, putând face fetele mai frumoase, mai drăgăstoase si mereu iubite.
• Se spune ca daca in aceasta zi ai norocul sa auzi pupăza, vei fi harnic tot anul. Daca ploua, primăvara va veni devreme si va fi frumoasa.
• In aceasta zi nu se țese, nu se cârpeşte, nu se lucrează la câmp sau în fierărie. In schimb, se face curăţenie generala in casa, pentru ca tot ce va urma sa fie cu spor. Deasemenea, dat fiind faptul ca originile tradiției se regăsesc in ciclul naturii, in aceasta zi nu se sacrifica pasări sau animale.
• Daca nu se sărbătorea in vreun an Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor putea îndrăgosti in anul care urma; in plus,  un semn rău era daca o fata sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, se spunea ca in tot acel an nu vor avea iubiți.

Cu mult timp in urma, de dimineața, prin sate, se auzea “Dragobetele săruta fetele!” Apoi, daca vremea permitea, fetele si flăcăii, îmbrăcați in cele mai bune haine, se întâlneau in centrul satului si mergeau la pădure sau prin lunci sa culeagă ghiocei sau alte plante miraculoase pe care le foloseau in diverse farmece de dragoste. Daca vremea era urata, se adunau la unii dintre ei acasă şi se țineau de jocuri si de povesti.
La petrecerea care urma după-amiaza participau toți oamenii satului. Dansau, cântau, se simțeau bine, ca sa fie sănătoși si sa le meargă bine tot anul.
De Dragobete se semăna busuiocul. Semințele se pun in pământ, in vase mici, care se țin in casa, la lumina si căldura si, in ziua de Sfântul Gheorghe, pe 23 aprilie, se plantează afara, in gradina.

Se procedează așa pentru ca busuiocul sa capete calități speciale, magice si tămăduitoare.

In satele de pe langa Hunedoara, Dragobetele nu e cunoscut ca o sarbatoare cat ca un semn. Se numeste „Dragobetele  cap de primavara „ sau  „ Dragobete corn inflorit” oentru ca la acea data inforeste arbustul cu flori galbene cunoscut popular sub numele de “corn”.