Tag: amintiri

  • Scrisoare întârziată

    Scrisoare întârziată

    +20 Scrisoare întârziată 27/02/2025 Mi-am propus să tratez cu mai multa considerație, lucrurile care îmi plac. La urma urmelor, merit, fac în curând o vârstă care mă descopăr uimită când o spun. Nu, nu mă simt bătrână. Mă simt, nefiresc, căci am senzația că e vârsta la care trebuie să fii foarte băgat în seamă,…

  • Amintiri D-ale lui Nelson

    Amintiri D-ale lui Nelson

    +40 Plouă atât de tare, că simți că și sufletul se inundă. Plouă cu picuri mari și reci, din înaltul cerului supărat pe noi. Cred că norii au nevoie de tratament, altfel nu ar avea culoarea asta de plumb. Nici Bacovia nu ar fi descris mai bine culoarea cerului de noiembrie. Cu siguranță că medicul…

  • Amintiri D-ale lui Nelson

    Amintiri D-ale lui Nelson

    +40 Așa că frații mei, după ce că erau frumoși ca florile, aveau și nume cu rezonanță istorică: Constantin, Daniel, Cristian, Gabriel… O plăcere să îi privești sau să le rostești numele. Dar Ion… Offfff… Să nu vă închipuiți că m-am îngrășat peste noapte, că am fost dolofan de la naștere. Adică am avut cu…

  • Viata legata cu ață – amintiri

    Viata legata cu ață – amintiri

    +10 Nu sunt genul “mâncător de dulceață”. Nu am fost niciodată. Nici magiun, nici marmelada. După o noua repriza de “La medeleni” cartea copilăriei mele, pe care am citit-o de mii de ori si știam pasaje pe de rost, ceream bunicii care m-a crescut si cu care îmi petreceam vacantele la tara, magiun, dar nu-l…

  • Din amintirile netrăite

    Din amintirile netrăite

    +90 M-a sunat ieri pe la prânz Andreea. M-a rugat să o însoțesc să ia ceva de la cineva. Nu ştiu ce, nu ştiu de la cine şi nu ştiu de ce eu. Nu e straniu? Fac ceva ce nu ştiu ce e şi de ce. Nu, nu e! Socotesc că au mai făcut şi…