Scrisoare întârziată

27/02/2025

Mi-am propus să tratez cu mai multa considerație, lucrurile care îmi plac.

La urma urmelor, merit, fac în curând o vârstă care mă descopăr uimită când o spun.

Nu, nu mă simt bătrână. Mă simt, nefiresc, căci am senzația că e vârsta la care trebuie să fii foarte băgat în seamă, foarte important și așa … special.

Dar, să nu divagăm…

Îmi plac multe, sunt o carte deschisă pentru cine vrea să îmi facă un cadou :), dar îmi plac lucrurile vechi, cu parfum de nostalgie, cu farmec.

În ediția 3 a Taberei de Creație, am fost fascinată de un amănunt inedit, și anume găsirea în podul unei case vechi a unui cufăr cu scrisori care acopereau anii 1938 – 1958.

Nu vorbim despre vreun cod de comoară, nici măcar o poveste de dragoste interzisă sau nu, ci de un schimb de scrisori între prieteni, familie, rude, soți, vecini, și în firescul lor răspândesc un farmec incontestabil.

Am avut o temă provocantă, să răspundem uneia dintre scrisori, și știți cum e, când pleci din tabără, nu mai faci ce făceai acolo, așa că abia acum, la 2 săptămâni, am găsit răgazul să o fac.

Mi-au revenit trei încercări, cum am băgat eu mâna prin ruptura veche și ponosită a cufărului, dar ce să vezi, toate ușor ilizibile, adică atât de ușor, că îți faci o idee, dar nu completă asupra mesajului.

Întâmplător sau nu, s-a prins de cele trei epistole, din care una o carte poștală, o fotografie, care arăta mai mult a reclamă din ziarele vremii, așa că m-am inspirat din ea.

Alte săptămâni mai târziu, și vârsta împlinită …

10/03/2025

Ziua bună, iubita mea

Sunt eu, Drăghici

Știu că e greu să mă crezi, dar dacă ultima noastră amintire este 3 mai 48, află că nu mai îmi dau părul cu terebentină, dar sunt același subinginer silvic care te adoră.

Nu știu de ce îți semnam așa scrisorile, “sub inginer” amintirea asta nu mi-a rămas, dar 70 de ani și ceva mai târziu, simt pe buzele colorate artificial, din poza asta peste care plâng, că te iubesc la fel și că îți simt privirile la fel.

Mă taie zâmbetul tău și îmi vâjâie urechile când îți simt parfumul (pentru că, nu ai să crezi, dar încă îl simt).

Secretul nostru e bine protejat, căci 70 de ani mai târziu, doar noi doi mai știm (eu aici în vremuri pe care nu le înțeleg, tu în mintea mea pe care încă nu o cunoști) iubirea noastră în alb negru, colorat cu roșu și mister.

Îți amintești cravata mea de mătase roșie transformată în dulce instrument de tortură?…

Îmi amintesc rochia ta negru cu roșu, lenjeria ta parfumată și modul lasciv în care ieșeai din ea, tocmai ca să mă scoți din minți. Și, ce îți mai plăcea să mă vezi așa! …

Ce crezi că s-ar fi întâmplat cu iubirea noastră, dacă eu nu aș fi fost un călător iar tu nu ai fi fost o gazdă?

Daca ai știi că acum te iubesc sub forma unei IT-ste de 10000 euro pe lună și în anii 20 sub forma unei curve parșive, moartă de foame mereu.

Varianta noastră din ani 40 e totuși preferata mea.

Poate de asta mai am poza. O alătur aici ca să o găsesc cu același drag, oricâte vieți mai târziu aș afla-o….

Nu mai pot sta, ne vedem la următoarea….

Sub inginer silvic,

Drăghici Eugenescu

O zi fără cusur