+10

0

I love my work. (Un altfel de job sau un job altfel)

Sunt traducător şi interpret şi astfel mă întâlnesc în fiecare zi cu altceva.

Ieri am fost solicitată de un client nou la o tranzacţie ce trebuia să abia loc la Brad, la un notariat.
Drumul până la Brad, de la Deva…. 30 km de nervi, de prea multă vreme.
Lumea lucrează, nimic de zis, dar parcă de prea de mult şi prea încet. Am făcut cca 2 ore, dar ştiam că aşa va fi astfel încât nu am ajuns cu nervii întinși, din contra, am constatat că e tare frumoasă zona şi casele, şi peisajul, şi chiar am găsit o oarecare plăcere “şoferistică” în cele doua ace de păr consecutive în pantă.

Drumul se deschide larg, iar peisajul se oferă generos ochiului să compenseze orice neplăcere. Oricum, nu e nicio fericire în a sta două ore la semafoare, pe un drum de 30 de km, fără semnal la telefon în mare parte din drum. Tot ce poţi face e să asculți muzică, la maxim în cazul meu, şi să cânți, că tot nu te aude nimeni (să sperăm).

Când am intrat în notariatul unde aveam întâlnirea, primul meu gând a fost: “aici are loc convenția ochilor albaștri?”. În calitatea mea de nevastă de cea mai minunată pereche de ochi albaştri, pot declara fără echivoc că o asemenea coincidenţa …mai rar. În afara mea şi a notăriţei, în încăpere erau patru femei frumoase cu enormi ochi albaştri şi cinci bărbaţi cu aceeaşi caracteristică.
Mă întrebam “oare vânzătorul a făcut casting pentru cumpărători?”
Cealaltă coincidenţă se referă la un obiect vestimentar mult iubit. Toate doamnele din povestea mea purtau stiletto nude :), inclusiv eu, iar la plecare am constatat că toate aveam taior, sacou, sau trench crem, bej sau alb.
Interesantă reuniune.

Bărbații… nu-mi amintesc, poate doar că unul a spus că sportul preferat este număratul banilor, şi un altul la cca 1,80 ascundea vizibil jenat o gentuţă atârnată după gât cu spiderman; însă femeile….. Ei, pentru toţi cei care spun că invidia şi gelozia între femei e sinonimă cu reunirea lor, nu fac diferenţa între femei şi ….Femei.
Aici soarta a adunat o notăriţă, o avocată, o contabilă (vă rog să admiteți femininul la toate de dragul poveştii) şi o femeie de afaceri italiancă, fiecare cu o misiune clară şi, evident respect de sine şi de ceilalţi.
Notăriţa frumoasă, elegantă, politicoasă şi competentă inspira respect prin simplitatea cu care se mișca în zona de relații si în cea profesională, fără emfază, fără epatare, fără exagerări genul care îţi dă siguranţa profesionistului relaxat şi mulțumit.
Avocata cu aceleași calităţi, părea întruchiparea lui “less is more”, nemachiată, simplă, dar nu aveai ce hiba să-i găsești.
Contabila amintea de Sophia Loren şi le vorbea clienţilor săi scurt la obiect şi fără pretenţii aşteptând riguros traducerea. Nu cred că nu înțelegea anumite cuvinte, dar aștepta ca fiecare să îşi facă partea, cu respect şi eleganţă. Când vorbea, parcă vedeam formule contabile, şi măcar un logaritm – asta nu ştiu de ce, poate pentru că părea aşa sofisticată.
Fiecare a vrut să se mai audă o dată în ambele limbi de faţă cu toată lumea, ceea ce s-a spus în spatele uşilor la negocieri, şi asta s-a făcut. Scurt, eficient, elegant.
Pâna la perfectarea documentelor a fost o încântare să povestești cu acești oameni, pe care probabil nu îi voi mai vedea niciodată (partea italiana cel puțin, şi avocata din Oradea) despre exigenţele de pe piața românescă şi cea europeană, problema refugiaţilor şi competenţele diverșilor profesioniști în sisteme cultural diferite.
Cum să nu iubești o meserie care te poartă în astfel de locuri?!

O zi fără cusur!