-
Amintiri D-ale lui Nelson

00 Amintiri D-ale lui Nelson Cred că v-am mai povestit că m-am născut cu cea mai mare greutate dintre frați. Am avut aproape patru kilograme la naștere. Cu toate acestea, de-a lungul copilăriei am fost subdezvoltat, zic eu, căci la grădiniță nu aveam mai mult de treisprezece kilograme, iar la început de gimnaziu aveam doar…
-
Ziua Educatorului

+40 Ieri a fost ziua educatorului, și m-am tot gândit că se cuvine să scriu ceva despre asta, dacă tot cred că educaţia e cheia. Apoi, m-am luat cu chestiuni reale de ale educatorului, (şi nu numai), şi nu am mai terminat povestea. Dar, nu m-am supărat, pentru că am învăţat greşind adesea grăbindu-mă, că…
-
Eu cui predau cheia? Scrisoarea a XIII-a

+80 Eu cui predau cheia? Scrisori către fiica mea – Scrisoarea a XIII-a Sunt o plângăcioasă fără seamăn și mi-am petrecut mulți ani din viață fiindu-mi jenă din pricina asta. Poți pune imnul și plâng instantaneu, sau poți ridica tonul, ori să-mi arăți răsăritul… După o vreme, m -am resemnat. Asta e! Cred că se…
-
Septembrie, luni

+50 Septembrie, luni Începe școală. Că vrem, că nu vrem, că ne bucurăm, că nu, ea tot îşi deschide porțile, uşile claselor, toaletele pentru fumători, etc… Unii se vor bucura. Alții din contră. Tanda pe manda, cresc iar vânzările de pizza la bucată şi covrigi 🙂 şi se aglomerează intersecțiile cu şcoli şi licee. Am…