Cafeaua – ritual, tabieturi, maniere

Poate vă întrebați de ce am ales să scriu despre cafea… aşa, în pragul verii. Cel mai simplu dintre răspunsuri este că licoarea magică nu are un anotimp al ei, este veşnic prezentă în vieţile noastre, pe mesele de lucru, în săli de conferinţă, în cluburi şi, dacă e să spun adevărul, şi în cabinele pentru interpreţi. Însă am şi altfel de răspunsuri, mai multe, care ţin de cifre, de istorie, de geografie, de artă, de câte şi mai câte…

Cafeaua – fenomen social

Ce faci în “pauza de cafea” (şi cu asta am terminat demonstrația privitoare la fenomen… prin însăşi existenţa acestei sintagme)?! Cel mai adesea verifici facebook-ul, citeşti presa, deschizi email-uri? Pauza de cafea şi cafeneaua erau facebook –ul din zilele noastre, când ceea ce rămâne este capacitatea persuasivă şi unificantă a licorii, ce stă în parfum şi gesturi ritualice, un element ce creează legături şi raporturi sociale. Cafeneaua era locul de întâlnire si locul ideilor noi. Si dacă mai adaugăm ca era băutura oficiala a Iluminismului…q.e.d.

Cafeaua si statisticile

Ar trebuie să începem cu cifrele, pentru că sunt cu adevărat uimitoare.

Dar, sunt translator, îmi plac cuvintele mai mult, opiniile, descrierile, punctele de vedere; aşa că este mai puţin relevant că în lume sunt 53 de ţări producătoare de cafea, iar peste 25 de milioane de familii trăiesc numai din culesul boabelor de cafea şi depind de recolta din fiecare an.

Relevant pentru mine e cine şi cum bea cafeaua. Se pare că cel mai mare consumator e SUA. Da, bine!… E ca şi cum ai spune: China e o piaţă mare. Starbucks nu e cafe(ne)a, să fie clar! Să mă scuze filoamericanii, accept să dea cu diftongul după mine, dar cafea cu scorţişoară, sirop de coacăze, frişcă dublu rafinată sau vanilie nu e cafea. Părerea mea!

Cafeaua trebuie să fie cum spune proverbul turcesc: ”neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca iubirea”. Chiar dacă pare ciudat, într-un top al celor mai înrăiţi băutori de cafea, pe locul doi se află germanii, care îi urmează îndeaproape pe turci. La nivel global, cafeaua este cea mai consumată băutură. Peste două miliarde de ceşti sunt băute anual.

Dar, deşi espresso ii definește pe italieni (alături de macchiato, doppia schiuma, senza panna etc.), eu îl asociez japonezilor – mic, eficient, concentrat; iar cafeaua turcească le-aş da-o francezilor – sofisticat, elaborat, elegant.

“Qahwa” – cuvântul arabesc pentru cafea – se traduce prin “lipsă de apetit”. Apetit pentru somn!

Primul magazin pentru cafea a fost deschis în Constantinopol, otomanii vânzând-o ca pe un afrodiziac, iar in 1700 Johan Sebastian Bach i-a scris o piesă muzicală (vezi: https://www.youtube.com/watch?v=wz9fWWRlgT4). Pentru a transforma simplul gest de a bea cafea într-o experienţă ritualic savuroasa, iată cum ne putem bucura de o cafea perfectă:

în ibric de cupru – cezve, preferabil la nisip sau macar adusă la punctul de fierbere şi ridicată la momentul oportun, mestecând permanent pentru un caimac turcesc adevărat.

Sau la Bialetti Moka, “prelevând “ primele picături care, frecate cu zahăr brun, vor da caimacul celei mai savuroase licori pentru cunoscători.

Si, nu în ultimul rând, nu, pentru nimic în lume, nu în pahar de plastic!

Porţelanul îi conserva şi potentează aromele pentru un gust desăvârşit. Nu degeaba fiecare marcă de cafea are asociate soiuri rafinate de ceşcuţe, mizând pe gusturi de cunoscător (îmi plac, pe lângă cele de sezon, cele de la Illy cu seria de filme ale lui Almodovar).

O zi fără cusur, azi și mereu, va doresc