-
Amintiri D-ale lui Nelson

00 Amintiri D-ale lui Nelson Cred că v-am mai povestit că m-am născut cu cea mai mare greutate dintre frați. Am avut aproape patru kilograme la naștere. Cu toate acestea, de-a lungul copilăriei am fost subdezvoltat, zic eu, căci la grădiniță nu aveam mai mult de treisprezece kilograme, iar la început de gimnaziu aveam doar…
-
Ziua Educatorului

+40 Ieri a fost ziua educatorului, și m-am tot gândit că se cuvine să scriu ceva despre asta, dacă tot cred că educaţia e cheia. Apoi, m-am luat cu chestiuni reale de ale educatorului, (şi nu numai), şi nu am mai terminat povestea. Dar, nu m-am supărat, pentru că am învăţat greşind adesea grăbindu-mă, că…