Am o prietenă, os aristocrat, care e mare iubitoare de câini și critic de politicieni și oameni nepoliticoși. Nu de profesie, dar ar putea 🙂

Azi dimineață mă sună, că găsirăm amândouă răgazul și am povestit câte în lună și în stele, cum ne e nouă drag, în timp ce mă pregăteam de plecare la “distracția zilnică programată”  =  muncă (femeile multitask știu cum se întinde părul cu placa în timp ce ții la ureche cu umărul telefonul, sau se pune ruj între două intervenții).

Între altele, vorbeam despre evoluțiile pe care le simte omul de rând în orașul în care locuiește, sau după caz involuțiile. În acest sens îi semnalez un lucru pozitiv, zic eu.

• Draga mea, țin să spun că e plin orașul de oameni care își plimbă câinii în lesă. Mici, mari, de rasă sau nu. Iar la veterinar, cel puțin acolo unde merg eu, la Dunărea, plin de lume care mângăie pe pătuțuri improvizate maidanezi proaspăt sterilizați pe banii lor.

Ea îmi răspunde:

• Nu draga mea, asta nu e un lucru pozitiv. Asta e un semn de civilizație.

Timișoreancă mutată de ceva ani buni într-o metropolă nemțească îmi spune mereu  “doctorița câinilor mei sterilizează zilnic câțiva câini si pisici maidanezi pe care îi găsește pe străzi pe cheltuiala ei”  (în Timișoara). În plus mi -am amintit că aflasem cu vreme în urmă că în UK, ca să adopți un maidanez, pisică sau cățel, te verifica serios dacă prezinți încredere și ai capacitatea materială și emoțională să te ocupi de el.

Acum, nu suntem încă la acest nivel și în Hunedoara, dar iubitorii de câini au locurile lor de întâlnire și dresajul este folosit pe scară destul de largă.

Când eu mi-am pierdut pisica a fost emoționant câtă lume mi-a sărit în ajutor și câtă încurajare am căpătat.

Stăpân de animăluțe nu e un moft, nu e treabă de domnișoară bătrână și nu e jucărie. E responsabilitate!

Sunt mândră să văd că  orașul meu semne de civilizație are! (ptiu ptiu să nu cobesc! …eu care ma întreb mereu “mai sunt oameni care arunca hârtii și resturi pe jos”, și apoi adun zilnic din fața biroului meu ambalaje de shaorma – cu – de  – toate 🙁  așa ca să mă lămuresc!….)

 

O zi fără cusur