Hai, iubiți-vă (până și) pe tunuri(le) comunicării virtuale

Dragobete, fiul cel mare al Dochiei era istovit.

 (…da, fiul cel mare, știu că voi credeți că Dochia a avut un fiu unic, naivilor!) 

24 februarie venise și știa că, asemenea rudei ale celebre, Crăciun, în data de 25 decembrie, acest  24 este ziua cea mai complicată.

 Dacă ei nu înțelegeau, cine altcineva!?

 Diferența majoră dintre el și unchiul său, celebrul Crăciun, era că, deși ubicu, el trebuia să urmărească iubirea tot anul, așa cum Crăciunul urmărea copiii cei buni. El avea grijă de toți oamenii, și asta nu e puțin.

 Majoritatea trec prin iubire fără s-o înțeleagă. El trebuia să le-o arate cum ar trebui să fie. Dragobete știa că el doar arată drumul.

 Decizia rămânea la fiecare om, căci tuturor ne este dată iubirea, dar nu toți o vedem.

A avut, de la începuturile lumii discipoli printre barzi, precum Aristotel sau Rumi, dar barzii s-au împuținat.

Lumea nu mai urmărea mesajele barzilor, așa că Dragobete a inventat o formă de comunicare prin ceea ce se numea “Televiziunea” și influencerii.

 Aceștia fac ce înțeleg ei, iar Dragobete doar le transmite iubirea. Așa s-a creat un amalgam de informații: filme coreene, filme americane, filme turcesti, rețele sociale – toate redând iubirea în moduri diferite, în afara controlului lui.

Așa că Dragobete, văzând cum influencerii devin noii “barzi” moderni, a oftat și a spus, citându-l pe Aristotel cu un zâmbet: „Prietenia este un suflet în două corpuri… dar pe TikTok, sunt două filtre în același clip.”

Apoi a amintit un gând de la Rumi: „Fără iubire, tot ce vedem este un alt reality show.”

 Și, a completat, cu un pic de umor, un citat adaptat de la Shakespeare: „Să iubești sau să dai like – aceasta e întrebarea!”

Pauza, așteptând aplauzele virtuale, căci cine nu vrea validare!

Apoi, Dragobete își drese glasul, își potrivi cojocul mitologic și, cu aerul unui profesor obosit de propria genialitate, oftă:

„Nichita al meu spunea că iubirea este … Ei bine, orice ar fi fost, atunci, azi pe Instagram, iubirea a devenit ochiul care filtrează. Vede doar în sepia, cu lumini calde și un pic de dramă soft-focus. Dacă Nichita ar fi avut cont, probabil ar fi scris: «Iubirea este ochiul care vede» și ar fi primit 12.000 de inimioare, dar nimeni n-ar fi citit descrierea până la capăt.”

Apoi zâmbind ștrengărește:

„Iar Păunescu, care cutremura stadioane cu Repetabila povară, astăzi pe pagină de Facebook,  ar posta poeme kilometrice despre sacrificiu și destin, iar sub ele ar apărea comentarii: «Superb!», «Așa este!», «Distribuiți dacă și voi credeți în iubire!» — și, inevitabil, un unchi care întreabă: «Cine cântă diseară?»”

Dragobete se mai crispează uneori, dar îi trece, că nah, ce să-i faci…

Pe vremuri, barzii scriau despre iubire ca despre o forță cosmică. Astăzi, iubirea are status, stories și termen de valabilitate de 24 de ore. Pe vremuri se murea din dragoste. Acum se moare din dat seen.

El, ubicu și ușor ironic, continua să trimită iubire peste omenire ca pe un newsletter universal.

 Doar că unii o deschid, alții o marchează „read later”, iar cei mai mulți o șterg din greșeală, confundând-o cu spamul.

Și totuși, în fiecare 24 februarie, Dragobete își suflecă mânecile și își spune:

„Eu trimit iubirea. Restul… depinde de conexiune. Toată lumea vrea să găsească iubirea, dar unii o caută în filme, alții … în secțiunea de comentarii!”

O zi fără cusur