Ai zice că sunt ardeleancă, și chiar sunt, la cât de lent reacționez la câte un stimul, uneori. 

M-am tot gândit la ce spunea P. Coelho în “Fii ca râul care curge” . Mă rog, mai multe mi-au atras atenția, dar voi menționa două. 

Apropo, este o culegere de proză scurtă, nu un roman per se, în care unele texte sunt chiar de ajutor, ca de exemplu cel care dă titlul și care spune că trebuie să oglindești evenimentele așa cum sunt, fără să le lași să te afecteze: “fii ca râul care curge: dacă sunt nori, îi oglindești; dacă e senin, asemenea.” 

M-am supărat însă foarte tare când a menționat România ca prototip al sărăciei, în sensul – și citez – „am văzut … în toată lumea … din … cea bogată până în România” , dar m-a ținut puțin supărarea.

În fond, își amintea propria țară ca etalon al violenței și corupției. Eu nu mă dau în vânt după generalizări, așa că poate de aceea aceste etichete îmi creează disconfort. 

Apoi, am ajuns la partea aceea cu legea din Jante. 

Sub forma unui decalog, inițiat de Aksel Sandemose, a devenit atât de celebră în țările nordice încât autorul nu mai este pomenit. Doar locul. 

Și aici îmi permit să nu fiu de acord cu interpretarea autorului, care o vede ca pe o formă de pumn în gură , când, de fapt, este o formă de moderație, de modestie solidară. 

Nu este vorba că oprește în a lua atitudine, ci a nu avea o certă atitudine. 

Azi, la vederea evenimentelor ultimelor zile, mă întreb ce e mai bine: să iau atitudine sau să fiu ca râul care curge….

O zi fără cusur