“Mami, fii de partea mea!”

Ati văzut vreodată un tren de adolescenți care pleacă la mare? E tulburător!

Adolescenții sunt ei in sine, o specie inspaimantatoare. O știu de la mama, o știu de la fiica mea. Adolescentul prietenos sau rebel face frica oricărui om normal.  Adolescenta e cotitura aia in viata care face diferența intre un adult dezirabil si fericit si unul… nu tocmai asa.

Ei bine, adolescentul care pleacă la Costinești e si mai înspăimântător. E maaare, curajos, știe tooooot, are totul limpede legat de ce vrea sa facă, si in genere, are un fel de branhii invizibile care il face sa respire un aer propriu doar speciei si sa audă doar ceea ce intra, printr-un sistem foarte laborios de filtre, in accepțiunea sa.

Pas de vezi un tren de astfel de creaturi sofisticate! Realizezi cat ești de mic si ce frica iti e.

Iti e frica de fiecare “da” si  te temi de fiecare “nu” pe care il spui, fiecare zi e ca dimineața dinaintea examenului cu ei, si stai si ii privești cu curiozitatea, adorația si spaima cu care se învârt felinele in jurul puilor altei specii (stiu eu, de la teleenciclopedie). Spinarea se încovoaie si tot trupul e tensiune, te apropii in cercuri mai mari sau mai mici, nici prea aproape ca nu ai vrea sa fuga, nici prea departe ca riști sa pierzi ceva, si ai veni, si ai pleca, dar parca ai sta!

Pe lângă adolescenții trenului gravitau, după modelul descris mai sus, părintii. Specie foarte fragila, care trebuie protejata.  Am văzut părinti răsfățați, părinți ignorați, părinti neglijați, părinti tolerați, părinți agasați, și, foarte foarte rar, părinți relaxați, toți uniți într-un singur scop: sa le stea alături copiilor.

Utopie! Naivitate! Sigur ca încerci, sigur ca repeți zilnic si la nesfârșit încercarea. Dar, vei reuși cat îți permite El, adolescentul!

“Atunci am realizat, mami, ca nu e despre a îți sta eu alături, caci eu voi fi mereu alături de tine. In fiecare zâmbet, in fiecare oftat, strănutat, oricând. Este despre a îmi sta tu alături. A fii tu de partea mea!

Asa ca, fii de partea mea, mami!

Noi creștem împreună. Noi creștem adultul pe care am vrea sa il întâlnim in viata, genul de om cu care am vrea sa avem de-a face, iar voi creșteți părintele pe care il doriți.

Nu este “sa nu cazi tu” (parafrazând cântecul) mi-e frica sa nu cad eu!

Copilul dacă se julește, cade, pupa mama si trece! Părintii trebuie ținuți de mana sa nu cada. Ei sunt fragili, au oase bătrâne, trebuie protejați.

Daca ești de partea mea, eu o sa cresc mare învățând de la tine sa fiu părintele pe care ți-l dorești, iar tu ai sa crești devenind adultul pe care-l respecți.

Vacanta frumoasa!”

O zi fără cusur