+7

0

Mamele de adolescenți au auzit și, probabil deja folosit, prescurtarea BFF, pentru că asemeni mie, au auzit-o la aceștia.
Eu am încercat, când am auzit prima dată expresia, să îi explic copilului ce avea atunci 9 ani, că Best friend forever – presupune un om, căci cel mai bun, nu e cei mai buni….. în fine, balast.
Nu știu ce era în capul meu, dar creștem și noi, alături de ei și, pricepem că BFF e azi unul, mâine altul, și nu e nimic greșit.
Cu aceeași ocazie mă întreba copilul meu, ce înseamnă cea mai bună prietenă, dacă tot am de comentat :)!
“ Prietenii, în general, trebuie să aibă ceva în plus faţă de tine! Să fie mai buni cu ceva, în ceva sau la ceva decât tine!”
“Iar BFF să fie mai buni decât cei mai buni?”

Nu! E suficient să îți fie alături mai ales la bine, să îți facă plăcere să o vezi, nu sa te gândești “ooooof, dar dacă va arunca cu răutăți, ca de obicei, iar eu nu vreau să mă prost dispun” …. să fie acolo și când nu e, să simți că îi e drag să te sprijine și să se bucure pentru tine, să aștepte cu înfrigurare motive de bucurie alături de tine, să te asculte și să o asculți cu plăcere.
Am o bună prietenă, pe care o admir mult, mai ales pentru criteriile de selecție pentru tot ce încape în viața ei, care îmi spunea cândva că înțelege toleranța și disponibilitatea, până vine vorba de timpul și starea ei de spirit. Atunci, nu înțelege să repete experiențe în care oamenii în compania cărora stai te invidiază şi atunci te atacă inutil, se cred superiori și atunci sunt malițioși, sau au nevoie de un cerc de “aplaudăreţi” pe care să îi epateze. E pierdere de timp preţios, mai ales că timp liber e aşa puţin, deci e păcat și stupid.

Găsim o variantă de a explica adolescentului asta?
Puterea exemplului!!!???

Într-o zi, într-un cerc de doamne care așteptau adunarea tuturor celor convocați, și unii întârziau, copilul meu a asistat la o fază gratuită, și fără niciun imbold a reacționat excepțional, mult mai bine decât mine.
Se făcea că o tânără și foarte drăguță, credeam eu, doamnă – ajunge, o idee mai târziu, se alătură grupului, iar eu constat cu voce tare: “oh, superbe botine roșii! Care e sursa? Și eu vreau!”. Ea răspunde sec “ Ia-ți!” și îmi întoarce spatele! Copilul meu, învățat cu adulți amabili și politicoși, mă întreabă surprinsă “de ce ai făcut observația aceasta, ție chiar îți plăceau botinele?”, “ Sincer, nu! Intenția mea era doar să fiu amabilă, și să mut atenția de la întârziere.” Reacția ei a fost minunată : “mami, nu e nevoie să fii draguță cu toată lumea! Zău, uneori nu merită!”

În lumina celor de mai sus, nu îmi fac griji pentru alegerea companiei adolescentei mele.
Să sperăm că va avea mereu de unde alege!

O zi fără cusur (și prieteni de nădejde! )